A fi mindful sau practica mindfulness presupune o atitudine necritică, de acceptare a vieții. Un aspect care creează uneori confuzii, deoarece am întâlnit destul de des situații în care practicarea spiritului critic e văzută ca o abdicare de la principiile mindfulness. Ba chiar am și fost mustrat recent de unii din cititorii mei, care erau de părere că încalc „etica” mindfulness atunci când aduc critici, oricât de întemeiate, manifestărilor de homofobie, misoginism și ageism. Așa că m-am gândit că ar fi momentul să pun pe hârtie cum văd relația dintre spiritul critic și mindfulness. Problema m-a preocupat cu ceva timp în urmă, drept care am început prin a citi ce spun alții. Nimeni nu a îndrăznit să susțină explicit aberația conform căreia practicantul de mindfulness ar trebui să renunțe complet la judecată și să se comporte ca și cum ar fi spălat pe creier. Dar nici nu am găsit pe cineva care să afirme că mindfulness și spiritul critic sunt două lucruri diferite, egal necesare.