Răzvan PINTEA

Tot ce ti se intampla are o cauza. Nimic nu e intamplator. Dar asta nu inseamna ca intotdeauna exista si un motiv. Adica o intentie a cuiva, un raspuns la intrebarea "de ce asta taman mie"? In egala masura nici ideea de soarta, luata ca fatalitate, nu e acceptabila. E infirmata atat de fizica cuantica cat si de sistemul de justitie, fiindca demonteaza complet ideea de responsabilitate. Ramane idee de destin. Ce e destinul? E la fel de greu de definit ca si conceptul de libertate. Apofatic, destinul nu e nici intamplare si nici fatalitate, e definit prin incercarile la care te supune viata, la fel cum si libertatea e data de limitele ei. Destinul e asemeni unei poteci de munte, croita de formele de relief pe care le parcurge. Poteca nu se duce direct in prapastie la fel cum nu ia pieptis un versant. Poteca nu e chiar o sina de tren de pe care sa nu te poti desprinde, dar nici un vid cosmic in care sa te poti deplasa nestingherit. O poteca intre doua abisuri, pornind din

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase. Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta. Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei c

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista? Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata. Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din ur

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila. Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, d emocratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului. Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante

Muncim la birou peste program, muncim și acasă, muncim și în weekend. Știm că stilul acesta de viață ne afectează calitatea vieții și cu toate acestea, nici măcar nu ne plângem. Dimpotrivă, ne facem un titlu de glorie din a fi "ocupați"; cei care nu "stau peste program" nu prea au șanse să câștige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformându-ne în membrii unui cult ce ne face să ne ignorăm familia sau chiar sănătatea. Un caz tipic de disonanță cognitivă, pe care îl conștientizăm uneori abia pe patul de moarte. În cartea sa "The Top Five Regrets of the Dying", Bronnie Ware, o asistentă medicală pentru pacienții terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult și a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii. Muncim pentru Firma animalelor. A trecut mai bine de jumătate de veac de când Orwell a publicat "Ferma animalel

In randurile de fata am pornit de la premisa ca EL este agresorul si EA victima, deoarece aceasta e situatia cel mai des intalnita in Romania. Nu am de gand sa definesc aici abuzul, fiindca e datoria ta de cetatean sa cunosti legea. Daca inca nu o cunosti, informeaza-te neintarziat fiindca e spre binele tau. Daca o cunosti, atunci stii deja ca abuzul este o infractiune si ca ar trebui sa anunti imediat autoritatile. Fa-o acum, daca nu ai facut-o inca; cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Dar nu despre asta vreau sa discut eu aici, ci despre incertitudinea care te cuprinde dupa primul abuz, despre dilema ta de a continua sau nu relatia cu partenerul. Ti se rupe inima daca te desparti, si poate ca ai de suferit si financiar. Daca ramaneti impreuna, risti sa fii in continuare victima altor si altor abuzuri. Cum o dai, suferi. Aici legea nu poate avea nici un cuvant de spus, nu poate decide justitia daca sa ramaneti impreuna sau sa va despartiti. Legea nu poate pedepsi viitoare i

"Ce-ai, dom'le, esti nebun la cap?!" De cate ori pe zi auzi, sau formulezi tu insuti, variatiuni pe aceasta tema? Ba chiar o pui si sub o forma autocritica: "Ce dom'le, crezi ca sunt dus cu capu'?" Pe cati din cei pe care ii intalnesti nu-i "binecuvantezi", in gand sau pe fata, cu un "Idiotule!", "Cretinule!", "Esti bolnav mintal?" Pe cati din jurul tau, cunoscuti sau necunoscuti intalniti doar o data pe strada, nu ii etichetezi sau macar suspectezi ca ar fi betivi, afemeiati, cartofori, drogati? De ce intr-o lume atat de progresista si de toleranta, care condamna discriminarea de orice natura, mai stigmatizam azi, in secolul XXI, si cu atatea informatii la indemana, bolnavii psihic?  O categorie aparte a celor cu afectiuni de natura psihica sunt dependentii de substante, jocuri si sex. In mod paradoxal, se pare ca sunt categoria cea mai supusa oprobriului public, desi mai toti suntem dependenti de ceva sau

Eu unul as zice ca ora de religie e o experienta inofensiva pentru copil, Nu ma tem de nu stiu ce consecinte: traim intr-o lume prea mult si demult secularizata ca sa-mi mai fie frica de faptul ca o ora de religie pe saptamana mi-ar putea transforma odrasla intr-un fanatic religios. Pe toate zidurile, reale sau virtuale, avem azi reclame, nu icoane. Cat e de utila? Aici sunt in cumpana: la dreapta mea sta blandul Pascal cu pariul lui; pariez pe existenta lui Dumnezeu: daca nu exista, nu pierd nimic, dar daca exista, am castigat o eternitate. La stanga, aprigul Hitchens isi flutura briciul: ce poate fi afirmat fara dovezi, poate fi respins fara dovezi. In jurul meu vad nenumarate religii, si toate se auto-proclama Adevarata Credinta in detrimentul celorlalte. Evident, e imposibil sa aiba toate dreptate. Cel mai probabil, nu are niciuna. Dar, de moment ce exista, inseamna ca e nevoie de ele. Ce e sigur, e ca, cu cat exista mai multe religii, cu atat au mai putina putere...